Eram copil şi vara când cu pãrinţii la bunici mergeam,
Era un stâlp, departe, într-o vale.
Eu bucuros-naintea lor fugeam,
Simţind a berzelor chemare.
M-opream la stâlp şi mã rugam duios,
Sub cuibul berzelor, a nu ştiu câta oarã,
C-am sã învãţ şi-am sã mã port frumos,
Dacã-mi aduc în zbor, o surioarã.
A venit toamna şi berzele au plecat,
Spre plaiuri calde departe de ninsori,
Mergeam acum la stâlp îndurerat,
De dorul stins al doritei surori.
Când primãvara rãsucea scântei,
Pe stâlp, am gãsit barza falnicã şi clarã,
Mama m-a strâns atunci la pieptul ei,
- Daniel, ştii c-o sã ai o surioarã?
|
