Vâlvãtãi se aud din cosmosul meu,
Sistematice şi intese precum timpul meu,
Astru, astru astru, astru...
Întotdeauna îmi sãruţi ceafa când dau de dezastru.
Mâinile mele ating pãmâtul umed,
Iar negrul meu iubit scoate câte un muget,
Astru, astru, astru, astru...
Mereu îmi sãruţi ceafa când dau de dezastru.
Îmi place sã mã îngrop în bezna mea,
O simt atât de blândã în mintea mea,
Închid ochii sã o simt intens,
E singurul lucru de care fac exces.
Astrule tu întotdeauna m-ai orbit,
Şi-un drum prin întuneric mi-ai croit,
Îl simt atât de iubit în sufletul meu,
Vâlvãtãi se aud din cosmosul meu.
Aceastã umanitate m-a învins iar,
Nu-ţi dãruiesc tristeţea-n dar,
Astru, astru, astru, astru…
Mereu îmi sãruţi ceafa când dau de dezastru.
Cosmosul meu îşi scurge puritatea,
Astrule, mi-ai orbit calea,
Nu-ti dãruiesc durerea-n dar,
Chiar daca aceastã umanitate m-a învis iar.
|
