Ţi-aş judeca ireversibila tãcere
Cu aspre gânduri dintr-un dor apus,
Ţi-aş strecura, în somnu-ţi lin, himere
Sã crezi cã-s vorbele ce nu s-au spus.
Te-aş confunda cu-n vis indescifrabil
De-aş crede cã te joci, voit, de-a somnul.
M-aş transforma în zbor nedetectabil
Sã pot reconstrui, din umbre, omul.
M-aş face, doar o clipã, nor de stele
Sã pot valsa, uşoarã, printre aştri,
Din raze frânte-aş mãiestri inele
Ce-ar strãluci... minţind cã-s ochi albaştri.
Dar gândurile se rotesc, deşarte.
Nu pot sã judec şi nu pot sã zbor!
Doar teiul ce se scuturã în noapte
Ironic, încã mai miroase-a dor.
(dedicatã soţului meu, plecat mult prea devreme într-o altã dimensiune)
