Plouã timd în gândurile mele,
Şi stropii toamnei se transformã-n dor
Ce se aşeazã pe parfumul crizantemei
Prea blând şi trist adulmecând în zbor,
Iubirea ce o leagã de o toamnã ruginie,
Ce plouã cald prin degetele mele.
Petala si-a deschis aripa
Şi infinitul a cuprins-o aburind,
A implorat-o sã rãmânã vie
Şi sa vegheze pur, nemãrginit,
Acelaşi dor i-a risipit nãluca,
Ce-ntotdeauna vine larg pãşind,
În toamna ce se apropie de sfârşit,
Pe când iubirea,
Cu a ei cununã
De rãsãrit şi frunze-ngãlbenite...
A înflorit.
