Primãvarã în fiecare petalã a florilor,
banalele din mâinile pateticilor,
eu, moment de luciditate
în faţa lumii stau, celesta noapte.
O, tu, inefabil, rãnit deâ€"nteligente
dominã-mi templul patimei ardente.
Aştept sã mã chemi,
sã mã despart de mine,
sã mã aduni lângã tine,
un alt personaj cu litere aldine.
Sã mã iei în visul tãu
în nãlucirea unui curcubeu
sã nu mai fie praguri,
chinuitoare praguri,
între tãrâmul tãu şi al meu.
Nu pot lupta cu imaginile tale mii
horesc nãucitor în preajma mea, şi pier,
oaste de ceaţã, cuceritoare,
mã zbat in mijloc, eu, patetica muritoare.
În palmã simt bãtaia,
inimii tale,
tu, cel din Primãvara vieţii
şi pâna-n iarna asta tragicã.
Oh vai, ce frig o sã mai vinã,
magicã picturã agonicã.
Dragul meu prieten stelar,
trudit, mâzgâlit,şters,obosit,
te vãd tot frumos , dar patetic şi chinuit.
Pe mine nu ma stiu de stapana,
Sunt roz, învinsã şi bãtrânã.
Numai tu poţi ,
mâna sã mi-o porţi
pe albele file,
cât mai sunt zile...
Eu pun inimã,
tu pune frumuseţe.
Eu scot lacrima,
tu dã-mi vers,
pierdut aievea, prin Univers...
|
