Nu am ştiut cum sã reacţionez, mã blocasem cu privirea spre declaraţia lui de dragoste. Ştiam cã nu aş fi putut sã împãrtãşesc aceleaşi sentimente.Am pornit imediat spre garã, fãrã sã mã gândesc la consecinţele acelei nopţi asupra minţii şi sufletului meu. Nu i-am lãsat nicio informaţie de contact, deci ,în teorie, totul se pierduse în momentul în care eu m-am urcat în trenul spre Iaşi. Nu meritam acele cuvinte frumoase. Eram de multa vreme descumpãnitã, pânã în seara precedenta poate cã singura mea cale de scãpare ar fi fost supunerea sub cheia mutualitãţii unor sentimente profunde. Alexandru va suferi dupã despãrţirea aceasta, mi se rupea sufletul numai gandindu-mã la el, strãpuns în însuşi miezul dragostei lui, cum aş fi putut eu , o necunoscutã, din visele lui, sã pãtrund în mansarda lui şi şã-mi risipesc pletele blonde pe perna lui, rãmasã acum mototolitã puţin pe canapeaua unde eu, Felicia lui iubitã, am dormit. Bizar dar adevãrat. Trebuia sã iau o hotãrâre, la care m-am gandit pe parcursul a tot drumul spre oraşul meu. Nu mi-am închipuit nici macar o clipã cã de fapt şi eu nutream sentimente pentru el, şi cã odatã ajunsã la spital, atunci când una din infirmiere îmi aduce grãbitã sã plece la schimbul de turã, o cutie cu vechituri.. din încãperea medicilor de gardã, unde aveam sã gãsesc un aparat care şterge memorii. Lânga el era o agendã de-a mea , în care scria negru pe alb faptul cã eu împreunã cu un coleg am conceput, şi inventat aparatura. Erau notaţii cu lux de amãnunt despre modul în care funcţiona aparatul, şi spre epilog, David,ce profesa acum în Sibiu, consemnase prima şi ultima utilizare practicã a maşinãriei, şi anume atunci când eu şi Alexandru Lung, noi care aparent cândva ne fãceam planuri de nuntã, sã ne petrecem o viaţã împreunã, am hotãrât sã ne ştergem amintitile avute împreunã . Însã citind agenda, am descoperit logica întregului prezent: ştergerea amintirilor, a acelor pãrţi bine delimitate din memorie, exclusiv a experienţelor trãite alãturi de el se efectua prin conectarea unor electrozi aşezaţi pe scalp, ce înregistreazã activitatea nervoasã, în speţã amintirile , în timp ce subiecţii, eu şi Alexandru am menţinut un contact vizual profund. Totul însã luase o alta întorsãturã în clipa când amândoi , deodatã ,nu ne-am mai privit în ochi. Atunci s-a întrerupt întreg procesul şi au rãmas pãrţi intacte din amintiri în alte încãperi ale creierului ,în subconştient. Pãrţi care au apãrut în visul lui dupã câteva luni de memorie lacunarã, şi în gândurile mele atunci când l-am întâlnit întâia oarã în gara, nepãrând o prezenţã pur efemerã. Astfel, a doua zi m-am urcat în primul tren spre Braşov, şi mi-am lãsat destinul sã-mi conducã paşii…
3-final
- Ai fost prima mea experienţã adevãratã , sub semnul iubirii pure…!
- Stai, câteva zile. Vreau sã ştiu tot ce mi-a fost şters din memorie. Uite, ca sã nu fie inconveniente, hai cu mine pe munte…simt cã marea aceea din visele mele mi-e atât de odioasã; nu te-a mai adus niciodatã la mal. Valurile te-au capturat, te-au ţinut doar pentru satisfacţia unui final nefericit, eu doar te cãutam uneori pe strãzile pustii,alteori la marginea patului meu, cu aceeaşi ochi întredeschişi, iar tu apari de nicãieri într-o garã, vie, într-o searã, de ziua ta. E destul de ciudat, pentru cã atunci când te întâlneşti cu un om pentru prima datã, urmezi un stereotip, ca un protocol, eşti diplomat, faci cunoştiinţã, cauţi sã-l citeşti, sã-l abordezi adecvat, îţi doreşti de cele mai multe ori sã îl patrunzi în profunzimea sinelui, pe când eu am simţit cã ar fi trebuit sã îţi spun doar cã te ador, asta înainte sã vreau sã aflu mai multe despre tine. Numai dacã prin vis poate, m-ai fi ştiut şi tu înainte de ziua aceea… Nu te-am putut ţine de mânã, dar te ţineam, şi o voi face pentru totdeauna, în inimã. Acum vreau mai mult ca orice sã fim împreunã şi sã nu mai lãsãm umbrele trecutului sã ne despartã.
- De ce îmi ceri o cãldurã de gheaţã? Nu te pot asigura cã pot. Am nevoie la scalã infinitezimalã de fiecare detaliu al relaţiei noastre din ultimii ani. Sã mai risc aceeaşi iubire… Acum ar fi fatalã..niciun aparat nu va mai repara douã vieţi ruinate.
- Dar te iubesc,Felicia Gavrilescu! Nu ţin la concepţii de genul: “suntem meniţi, predestinaţiâ€dar ştiu ceva sigur , şi anume ca e un sentiment profund… Am gãsit scrisori acasã, la Zãrneşti şi fratele meu spunea cã ai salvat în laptopul meu vechi conversaţii de la începuturile relaţiei noastre.
- Ce copii eram… un lucru e cert, fiecare am ţinut câte un jurnal, al meu era în cutia aceea, lânga foile rupte din al tãu, tot la mine fiind şi acelea; dupa cum vezi, rudele şi prietenii ne-au ascuns totul dupa procesul acel. Asta mã înspãimântã şi mai tare. Hai sã citim începutul tãu din jurnal şi epilogul meu.
“ Am blogul acesta de câteva lui, primesc mesaje de la urmãritori, dar fata asta cu ochii ei atât de frumoşi m-a captivat…altfel. Cum se poate sã ma influenţeze în halul ãsta, sã ma facã sã simt afecte elementare… abia dacã ştiu cum o cheamã.Simpatie?Confuzie…pentru cã nu-mi amintesc sã fi cunoscut pâna la 21 de ani vreo fatã de la sistemul de gândire spre aparenţa fizicã, greu accesibilã. Are un mod de gândire atât de just, pãtrunzãtor, plin de candoare şi feminism. Mã determinã astfel,sã mã foclizez numai şi numai înspre ea. Înca vorbesc cu multe fete, dar ea, my intelligent love îmi pare altfel..e de pãstrat! “
Rãsfoind împreunã jurnalele, citind scrisori şi mesaje vechi salvate în conversaţii , au pus cap la cap piesele unui puzzle, scene semnificative ale poveştii lor de dragoste, poveste pentru cã a avut un final tragic urmat de o renaştere din propria-I cenuşa , a lor;un film subapreciat de protagonişti în primã instanţã întrucât nu au avut curajul sã lupte cu ei înşişi mai întâi de orice alt factor extern iubirii lor. Scenariul iluzoriu surprinde urmãtoarele: Alexandru Lung şi Felicia Gavrilescu se cunosc la început la nivelul profunzimii raţiunii fiecãruia, apoi inevitabilul a adus simţirea, primul “Te iubescâ€, întãrit de gesturi mici, aparent pierdute în secolul vitezei , al mesajelor trimise şi primite la milisecundã, precum corespondenţa, însoţitã de mici atenţii confecţionate de ei, ce ascundeau nimic altceva decât o admiraţie profundã si iubire sincerã, cel puţin în incipit. Au format o rutinã, dialoguri metafizice, profunde, convorbiri telefonice târzii în noapte, toate acestea dupã ce Felicia renunţase la masca anonimatului unui blog. Legãtura lor izvora optimism, speranţã, gânduri frumoase şi pozitive, toate acestea pânã într-un punct final. Erau nişte copii când şi-au vorbit prima datã; ea se fandosea maturiceşte iar el deopotrivã avea tot o conduitã maturicoasã doar. Însã cum sã iubeşti fãrã sã atingi, vezi, simţi aproape? Nu degeaba se spune cã zona cea mai erogenã a unei femei este mintea, iar el a reuşit sã o captiveze la nivel cerebral mai întâi, tot acest proces devenind mutual. Erau nişte copii… care supuşi sub domnia plictiselii , monotoniei şi a curiozitãţii pentru efectele spontaneitãţii au ajuns treptat la o joacã serioasã, cu un foc care i-a ars pe amândoi în egalã mãsurã. Alexandru îi mãrturisea zilnic amplificarea simţãmintelor lui iar ea încerca o bucurie nemaipomenitã . ţinând corespondenţa sãptãmânal doar de dragul aşteptãrii unor vorbe dulci mãrturisite sub alte mijloace, iar cel puţin de douã ori pe lunã, adiacent vieţii lor de studenţi, ea la Medicinã, el la Filosofie, aveau grijã sã se întâlneascã pentru o vreme mai scurtã sau mai lungã, numai cât sã-şi stãvileascã dorul, amãgindu-l cu o falsã capacitate de atingere a perfecţiunii. El, spre sfârşit din ce în ce mai des, vorbea şi dãdea speranţe deşarte, curtând mai mult sau mai puţin voluntar, alte fete. Distanţa nu era un inconvenient concret, însã nu pute opri suspiciuni, lacrimi neplânse şi modul în care el nega, minţind frumos, ce s-au adunat treptat în mintea şi sufletul mult prea sensibil al Feliciei. Astfel, a explodat.El nu suporta reprosurile ei, aşa ca din laşitate şi saturaţie oarbã, au cãzut de acord sã fie subiecţii primei experienţe cu aparatul Feliciei şi al lui David.
*
El citea acum cu vocea tremurândã, înfricoşat parcã de sfârşitul a ceva ce nici mãcar nu începuse , ultimile ei însemnãri din jurnal, pagini rupte cu indignare şi scoase acum dintr-un plin ce nu a fost deschis niciodatã de el, destinatarul în cauzã. Alexandru Lung plângea cu o sinceritate cumplitã în faţa Feliciei Gavrilescu , pe când ea doar privea încremenitã într-un punct mort: ochii lui. Se pãrea cã era chiar acelaşi contact vizual ca şi cel din timpul procesului ştergerii amintirilor. Memoriile au fost mereu în mintea lor, toate îşi reveniserã în acele clipe, când ei încercau paroxismul unei graniţe între disperare, fericire şi obscuritate, toate dizolvate în iubire şi nebulozitate .Procesul a avut loc precum un banal fenomen fizic reversibil, ciclic, o termodinamicã a inimii, rãcitã ulterior din pricina unei vagi neconcordanţe cu percepţiile lor, raţionalizarea prezentului , eşuatã pe deplin în ambele cazuri. Acum pe amândoi îi podireau lacrimile, haotic, surescitant, însã niciunul nu fãcea vreo mişcare de apropiere sau depãrtare.
“ Dragul meu Alexandru, iubit şi drag îmi eşti, dar m-ai uitat. Nu mã mai suni, nu-mi mai aminteşti cã mã iubeşti cum o fãceai odatã, şi vei considera toate acestea reproşuri,îmi e dor de doare. Îmi frângi inima, unde tu defapt locuieşti. Te simt, cutremuratã de ceea ce îmi pare cel mai real. Te-ai plictisit poate, dar mi-ai fost ca o otravã. Poate cã de aceea ochii mai trebuie spãlaţi de lacrimi din când în când, ca sã poatã vedea viaţa foarte clar ca odinioarã. Da Alexandre, ochii aceia de un verde nedefinit de care cândva erai îndrãgostit. M-ai depãrtat astfel încât din exterior sã parã cã nici mie nu îmi mai pasã de ceea ce este, a fost între noi…poate aşa a fost scris sã fie. Eu nu ştiu ce sã fac mai mult decât sã te iubesc…iar tu îmi vei spune cã pur şi simplu nu ne mai funcţioneazã scripeţii? Mereu ţi-a plãcut sã-mi explici fizica aplicatã în toate cotloanele vieţii, dar oare ai reuşit vreodatã sã înţelegi şi “mecanina inimii†mele?
O sã îmi reconstruiesc viaţa. am obosit sã alerg între ruinele astea; mi-am fãcut-o cu mâna mea, cu mintea şi voinţa mea de fapt. Ştii doar, ţi-am mai spus… Iubirea înseamnã sã nu spui niciodatã îmi pare rãu, pentru nimic. Eu pur şi simplu te simt cum empatizezi, simpatizezi tot mai puţin. Nu vreau sã fiu doritã doar â€tactilâ€. Nu vreau sã fiu doar o notã de subsol a vieţii tale. Încã sunt o tipã cerebralã, deşi cu tine cam devenisem acefalã, din pricina iubirii. Îmi ipseşte sã mã faci sã ma simt pe deplin referinţa vocativului iubito. Am avut curaj şi chiar o nesimţire infantilã sã mã implic afectiv imediat dupã primele conversaţii cu tine, ca sã ajungem aici. Nu mai cred cã gelozia mea e constructivã. Ai fãcut exces de te iubesc o vreme iar acum şi-a pierdut sensul, însã eu dacã n-aş simţi nu m-aş mai trezi în miez de noapte, plângând din pricina unei tristeţi jalnice şi a suspiciunilor. Cred cã e sfârşit, aici şi acum… Am obosit.Îţi dezvãlui apogeul substanţei rândurilor pe care de mult mi-am dorit sã ţi le trimit: prefer sã fiu singurã aici fãrã vreun ..â€te iubesc†şi sã aştept, sã caut, sã sper la cineva aici, mereu aproape, care va simţi şi va avea dovezi pentru a-şi susţine şi întãri afirmaţiile,dragostea ,însã cel mai important este sã mi-o ofere numai mie. Eu vreau, voiam cel puţin sã mã iubeşti numai pe mine , sã fiu eu cea specialã, dar oh, dragule, de ce îmi rãsunã în minte numele lor: Claudia,Iza, Delia…cum de ne poţi preţui pe toate simultan? De aceea nu te mai pot crede . Nu vreau sã ajung doar “ una din fetele taleâ€, singularitate , Alexandru! Tu sã fii convins cã atâta timp cât îţi doreşti asta. Mã ai şi mã vei avea pânã când fiecare stea din galaxia asta va pieri, şi atomii aceia se vor risipi. Îmi rãmâne sã-ţi spun doar cã e trist cã mã minţi iar eu m-am sãturat de tine spunându-mi doar ce vreau sã aud, şi nu ceea ce vrei sã spui cu adevãrat .
Închei scrierea mea spunându-ţi cã scrisoarea o vei primi abia dupã ce noi doi vom fi cãzut de acord sã ne ştergem împreunã amintirile…am inventat aparatul acela dar nu mi-am închipui cã-l voi folosi chiar eu cândva, eu şi aşa-zisul meu iubit. Îmi lipseşte sufletul acela cald aproape. uite ce uşor ne-am lãsat acum, ştergând iubirea atât de simplu. De aceea îţi mãrturisesc cã…simt cã nu mai simt nimic!
Cu dragoste rece, preţuire şi respect,a ta iubitã, Felicia Gavrilescuâ€
- Ne-am gãsit a doua oarã, te am încã o datã şi îţi spun cã…Te Iubesc,cum sã te uit?
