Vuiesc malurile
Dunãrii-nvolburate -
singurã-mi plang
pãmânturile.
Strigã ţara cu dor:
Doamne! Doamne,
frunza-mi cântã
durerea mutã -
câinii nu mai latrã,
toţi pleacã...
Velerim! Pãmânturi goale
în apusuri tandre...
Mãrie! Mãrie!
aruncã-ţi privirea
înspre jos -
Fiului îi spune
cã-mi mor câmpiile şi
oamenii...oamenii uitã
şi-mi dau in dar
numai spini
în coroane-mpletiţi
şi mi-i aruncã -
Velerim! Velerim!
la picioare mi-i aruncã.
