stelele dintre noi se sting pe rând
moare încet tot ce-am trãit deja
murim cu ieri, cu azi, cu mâine…
dans de fantasme,
amintirea
încearcã sã rãscumpere
sângele, focul, visul…
toate acele cãrãri
neliniştite
şi nopţi arzând albastru,
copaci desprinşi din ploaie,
trandafiri,
învolburãri de umbre cristaline
şi lungi cãderi de frunze,
paradisuri…
ne mai aşteaptã oare azi vreun ţãrm?
vreo tãcere în care
sã ne adãpostim
ca în fecundul pântece al mãrii?
vreo zare
ca un cântec de vioarã?
mai e ceva
ce i-am putea da timpului sã roadã,
platã
pentru o clipã, încã, de zãbavã?
vreo duminicã
frumos împodobitã,
vreo inimã
picurând smirnã,
vreo uşã
prin care sã nu treacã?
sãrutã-mã,
cu steaua care cade,
cu apele
acoperind biserici,
cu fiecare zvâcnire a sângelui
în tâmple,
sãrutã-mã…
