“Deschide radioul†îmi spunea
în fiecare dimineaţã
singurãtatea ta
amintirile
se împleteau
în aburii cafelei
şi creştea în tine
tãcut şi alb,
deşertul
şi plecai
câte puţin,
în fiecare dimineaţã
e rândul meu
sã NU deschid radioul,
sã privesc
cum te-mpleteşti
în aburii cafelei
sã cresc în mine
acelaşi deşert
şi sã ascult
cum pleci din nou
şi pleci…
şi pleci…
