Te-am ascuns, fãrã sã ştii, pe lunã
am clãdit în juru-ţi ziduri înalte, de brumã
sã nu ştii cã existã şi alte constelaţii
mai luminoase, fulgerând prin spaţii.
Am împletit gratii albastre
pentru nori şi pãsãri şi astre
sã nu te plictiseşti, dragul meu
de atâta lunã, de atâta “euâ€.
Å¢i-am lãsat şi vreo doua-trei sirene
sã-ţi cânte amintirea de mine
şi de pãmântul îndrãgostit de lunã,
de tristeţea ei rãbdãtoare şi bunã.
Luna-i mai simplã, stai acolo şi-aşteaptã
pânã se va deschide unica poartã
voi veni la tine, în mâini cu flori de fum
culese între pãmânt şi lunã, pe acelaşi drum
pe care-am mers de-atâtea ori
crezând ca vom fi veşnic cãlãtori.
Aşteaptã-mã pe lunã, pe ultimul drum,
mã va aduce Caron, vaslaşul nebun.
