În Cabo Verde, timpul nu mai curge.
Cesaria e pasãre.
Are un cuib de bumbac, numai al ei;
dar nu suportã tãcerea
şi revine
în fiecare searã,
cand cineva plânge pe mare
cu faţa în palme,
cand cineva se frânge
sub felinare,
purtându-şi paşii
pe strãzile flãmânde.
Nisipul lumineazã stins;
încã e cald
de amintirea
picioarelor desculţe.
Vocea-mbibatã de whisky şi ţigãri
se-ntoarce în taverna primei iubiri.
La 16 ani.
În jurul mesei, paharele
rãmân
la jumatate drum.
Bãrbaţii redevin fragili şi tãcuţi.
Viseazã credinţã şi dragoste
între viaţã şi moarte.
Nesomnul se umple de rãvãşitoare
tristeţe.
Caravelele dorm.
Vântul devine amar.
În taverne, sub felinare, pe valuri,
îngerii nopţii ascultã
cum cântecul deschide-n carne
aripi
şi se roagã
sã nu mai vinã dimineaţa!
"Nesomnul se umple de rãvãşitoare
tristeţe.
Caravelele dorm.
Vântul devine amar.
În taverne, sub felinare, pe valuri,
îngerii nopţii ascultã
cum cântecul deschide-n carne
aripi
şi se roagã
sã nu mai vinã dimineaţa!"