Când tãcerea începe
sã cânte-n pãrul tãu
amestecându-se cu vântul
şi ochii ţi se umplu
de nave scufundate,
când glasul
îsi prelungeşte-n zare
zboru-n zig-zag
de pasãre înfrântã,
e semn de iarnã, de final.
Atunci,
undeva moare un fluture,
altundeva, cade o stea,
înaltul şi adâncul îşi rãspund
prin nevãzute fire
ce ne leagã
de fluturi,
de stele,
de rai
şi de iad.
Atunci,
devenim nodul de cale feratã
în care trenuri
se nãpustesc,
ne ciocnesc,
ne întorc în pãmânt.
Atunci, suntem gara în care
vin sã se stingã
ploi dezmãţate
şi toamne orgiace.
Imi spui:
“Nu fii tristã,
naşterea e cãdere în lume;
într-o zi
trebuie sã cãdem şi în sus
pentru simetrie,
pentru Yin si Yang,
pentru unitatea contrariilorâ€.
Ascult tãcerea…
în pãrul tau,
în vânt
şi în cuvinte…
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Deci sa tacem toti, pururi? Multumesc pt. semn si trecere!
