Religia e demult un obicei desuet. Oamenii ãştia care-l încearcã nu-nţeleg nimic din obiceiul ãsta pe care-l obişnuiesc prostesc. Şi-au obişnuit obiceiul prost şi orice înseamnã atitudine de manifestare a simţãmântului ãluia pe care-l simt profund interior, e una ce se opreşte la dedesubtul limitei de care se loveşte orice raţiune a logicii omului ãstuia prost. E o lume superficialã a ignorantului.
Dacã ar fi sã înţelegi ceva din istoria atâtor istorii, ar fi cã pentru om, în decizia lui de a alege, nu a existat o cale bunã şi una proastã, asta în compararea mai multora dintre ele, între ele, ci mereu a existat calea ratãrii, pe oricare dintre ele ar fi ales-o. Încã de la prima încercare a lui, omul a ales o cale pe care a regretat-o apoi, prea mult pentru ce era ea de fapt, fiincã nu a încetat niciodatã s-o compare cu cealaltã, cãreia altcineva îi fãcuse o reclamã atât de bunã, apoi toţi ceilalţi au supralicitat la imaginea asta paradisiacã. Însã dacã ar fi fost altfel atunci, în momentul primei lui decizii, n-ar mai fi fost nimic, nici omul n-ar mai fi fost, poate doar îngeri şi-o lume fadã.
Iar despre voinţa creatoare... era necesar ca ea sã fi ştiut, ca libertate absolutã, cã omul trebuie sã fie un ratat al deciziilor lui. Ideea conceperii lui trebuie sã se fi legat de ideea eşecului imediat. Trebuie...
Sigur cã existã o certitudine. Oricine o recunoaşte într-un moment. Poate chiar existã mai multe. Doar cã ideea lor de a le exprima e infinitã în comparaţie cu mãrginita idee a exprimãrii. Asta pentru cã pânã şi ideea de idee e relativ închipuitã în â€ţn†moduri. Iar certitudinea poate vine de acolo cã e ceva care nu îngãduie întrerupere de la modul de a o percepe. Pânã când apare haoticul descrierii ei, de-l face pe privitor s-o vadã altfel, dar asta o transformã în altceva? Sigur cã nu. Doar cã acum el, individul, are altã certitudine. Câte certitudini poţi avea în viaţã şi câte extreme poţi aplica în ea, câte contraziceri?
Existã douã certitudini demonstrabile: una care nu-şi cere argumente, doar discernãmânt de analizã: ipocrizia umanã; a doua, care lasã loc în ea aproximativului: teoretica explicãrii termenului certitudinii în aceastã frazã.
