Poeziile se nasc între nimic şi infinit
Acolo-şi gareazã poeţii ideile
Destinul le scârţîie ostenit
Arcuieşte anii şi reduce secundele la jumãtate
Numãrând nesfârşitului respiraţiilor unei secunde
Numãratul din doi în doi îi copleşeşte
Se vor odihni la ultima trecere, se bucurã ei,
Vama are nevoie de trupuri abandonate în poeme
Ca o echilibrare,
Cealaltã jumãtate a secundei
Refuzã sã afle versul de sfârşit
Li se scuturã rãnile parcã
A tãciuni,
Şi a sfârâit,
A vulcani stinşi în propriile vene,
Şi a migrene
Rãsãdite în nimicuri pãmântene
Acolo-şi gareazã poeţii ideile
În vulcanii ce se aprind în suflete
Le compun în emoţii pereche
Aşa ni s-a dat, niciodatã de unul singur,
În doi respiraţiile sunt mai uşor de contorizat
Într-o perpetuã îmbrãţişare a nimicului în cãutarea infinitul din noi!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Poezia este peste tot, numai sa vrem s-o vedem.
Sunt versuri cu rost scrise de-o muza prolifica :-)
