Te-au aruncat în poezie
şi cauţi dreptatea strigându-le hoţi
degeaba te lupţi singur cu rãul, e mai tare ca toţi
azi te simţi vulnerabil, te temi
ai ajuns în genunchi şi te doare
în versuri tu gemi
din poezie nu se mai iese, rãmai ancorat şi arzând,
ai alãturi doar versul,
ca un continuu descânt
din poezie nu se dispare, cu ea-ţi vei face o hainã de zale
şi ai sã baţi pe la uşi
ai mainile pline de tuş
ai sã pãtezi cu ele furoul iubirii de-o varã,
ai grijã la ruj
din poezie nu se adunã, e gratuit versul
si este redus
ai sã plãteşti numai bacşişul, de rãdãcini ai sã prinzi
în lemnul din cruci
din poezie nu se clãdeşte decât o structurã în inimi arzând
catedralã sã-ţi faci pentru demersul
de a pleca o vreme-n adânc
în poezie nu e durere ce nu-ţi stie drumul în trup
ţigara o lasã, au nevoie de paie,
nu te opune, te vor arde pe rug
din poezie nu se mai iese
de pleci, te vei întoarce fãrã-ndoialã,
mult mai umil şi mai ciunt
