în tulburata înserare cu clinchete
de vreascuri rupte
coboarã toamna întristatã chemându-ne
sã se înfrupte
o colonie de cuvinte pe pleoape
parcã-i zugrãvitã
din frunze care au frisoane şi plâng culori
cu tonuri brute
îi modelãm cu gândul forma, o şlefuim
cu înţelesul
purtãm pe faţã bucuria
omitem încã o nevrozã
cãzutã peste umbra nopţii cu primul vânt
cu prima crizã
pictãm cu ea culoarea zilei
încã un ton pe altã frunzã
