Înainte fusese ghindã,
Lãstar nãscut din dorinţã
Crescut la umbra falnicilor goruni
Îl hrãnise lumina şi tânguirea frunzelor
Foşnetul ierburilor printre zemoasele mure
Nascute în pãmântul amar, în miros de soc hoinar
Vorbesc trunchiurile limba pãsãrilor, a frunzelor sure,
A ciupercilor crescute la umbra tulpinilor şi a lichenilor
Limba strãbunilor
Cu fiecare cerc de pe trunchiul înalt
Pânã la coroanã, se transmite durerea rãdãcinilor
Le susţine doar seva cernutã de vânt şi de ploi
Prin glasul şarpelui de alun vânat de uliul hoinar
Se-aude doar ecoul iar braţul istovit în lupta cu lemnul cioplit
Mai incearcã o singurã datã, încã… şi a sfârşit
Rãspunde în liniştea serii pãdurea
Stigându-şi durerea prin fiecare lichen
Å¢ipãtul uliului nu se mai aude
Totul rãmâne doar un ecou…
Din nou…. din nou…. din nou….
