aş fi rãmas soldatul principiilor mele
dar mi se înnegreşte în sclerotici scrisul
în moara cuvântãrii nu mai îmi cern acele
vocale ce-mi îneacã în respiraţii visul
sunt egal cu mine pe-un taler sufletesc
nu mai accept himere la punctul de -ntâlnire
acuz cã nemurirea e ringul unui vers
doar când se scaldã-n sânge un nud de fericire
orcum la realitate mã voi trezi din rugi
lucid voi bate câmpii cu mersul la picioare
voi colinda pãdurea tãiatã-n buturugi
dupã o umbrã albã ce n-are asemãnare
