cânva voi fi cu o viaţã mai sãrac
într-o secundã cât o zi de toamnã
atunci palat în moarte am sã-mi fac
fãrã probã simplu ca o hainã
mã vor chema prinţesele de har
sã le dansez pe versuri sub meninge
desigur pulsul îmi va bate rar
ochiul iernii lacrimi îmi va ninge
acum încã valsez pe-un viu surâs
pe care-l port cu buzele deschise
îl dãruiesc cu vãzul neapus
cât de fericit îmi plânsu-mi-se
cã mai are încã de zâmbit
printre flori uscate de cuvinte
din singurãtate-n infinit
se va întoarce printr-un zbor de minte
va fi luminos ca miezul verii
alb strãlucitor o floare rarã
renãscut ca tainã a-nvierii
şi reînvãţat pe dinafarã
