din nou îmi sprijin umbra pe cãlcâie
sã nu i se parã drumul zilei lung
voi participa la naşterea unor noi sentimente
ca cel de iubire a patriei trupului
un patriotism profund al celulelor
ce nu se apleacã dupã sensul schimbãtor
al rãsuflãrii
şi nici nu-şi schimbã culoarea
dupã vârsta capricioasã a pãrerilor
aşa
ca rugina aceasta a pielii prea uitatã la soare
şi înroşitã de propria ei oxidare politicã dar
pentru cã eu sunt poetul tuturor cromozomilor
îmi sprijin existenţa pe genele de profund optimism
cred doar în ideile purtãtoare de gânduri frumoase
aşa cum strãmoşul ereditãţii mele
omul pietrei rãbdãrii cioplite
a crezut în duhul picturii rupestre
şi i-a rãmas credincios flãcãrii sacre fiindcã
ea îi aprindea iasca cugetãrilor lui creatoare
prin ea îşi îmbrãca haina de piatrã a peşterii
an dupã an fiidcã ştia
cã dupã ce o va dezbrãca va fi strivit
sub propria lui
de nesuportat mãreţie
