Sub rochie, ploii i-am zãrit un moment,
lipãind prin apã picioarele
goale,
douã mandibule mestecând indecent
între sublim şi grotesc nehotarele,
iubitei mele,
dacã ar fi numai ea,
i-aş iubi maseterii din umbrã,
i-aş asculta cântecul gleznei de catifea
cu urechea lipitã pe urmã,
dar au plecat în convoi femei manechin
din sertarele vitrinelor toate,
ca un parfum de apã dintr-un oraş
submarin
scufundat olfactiv jumãtate.
Ploaia
mã astupã cu rochia ei,
îi simt pe obraz poplitea,
ea,
cea mai udã dintre femei
şi cea mai fierbinte
