trebuie sã înţelegem
cum înfloreşte pãmântul magnoliile
întâi
tocmeşte câţiva cromozomi pentru muncã
ei ştiu sã înmulţeascã frumuseţea în noima ereditãţii
adunã apoi apã
pentru licoarea trebuincioasã minunii
amestecã în ea câteva descâtece
apoi mângâie rãdãcinile arborelui
cu palma zefirului de primãvarã
desigur
din frunzele toamnei şi-a pãstrat culoarea galbenã
cea roz e la îndemânã din apusul de ieri
albul se gãseşte din belşug
din mustul încã nebãut al zãpezii
şi în sfârşit aşteaptã sã cadã întunericul aşa
prãbuşind peste ochiul zilei pleoapa apusului
iar dimineaţa
te trezeşte explozia coloratã a cerului
ca şi cum toate razele de asearã
ar fi înnoptat în crengile copacului iar acum
dupã ce şi-au ţinut rãsuflarea
îţi suflã în adîncul retinei culorile
