mi-am scos îmbrãţişãrile din nevralgia vremii
prea des le-am folosit pentru himere
am cuprins cu ele vânturi repezi
ploi zãpezi şi viscole am cuprins
pânã când secate braţele
şi-au plâns cãderea obositã spre pãmânt
iar acum
îmi rãscolesc prin tomberoanele harului
câteva rime
cu ele îngerii şi-au hrãnit cândva
grãdinile lor biogenetice
eu îmi permit sã fiu din nou cu ele acolo
în intimitatea geneticã a cromozomilor
pentru cã numai la pieptul lor rece şi uscat
crengile mele rupte de îmbrãţisare
îngheţând de fericire
vor simţi durerea de a nu le durea
