mergeam cu sufletul împãturit sub şa
nu atingeam copitei calea cu tãpşanul
de atâta multã singurãtate se fãcea
cã se împerechease ochiul cu timpanul
murise-n mine verdele îndoliat în galben
de aş fi fost pãdure toamnã mã numeam
aerul respirãrii îl plãmãdeam în palme
pe mãsura nãrii în care-l sufocam
drum sãltat pe curcubeu de deal
paşii daţi memoriei sã-i umble
într-un regat autumnal eram
vis colorat cu hram de frunze ude
somn dormit în vid de respiraţii
nezburat de nopţile perene
sferã fãrã aripi printre spaţii
orbitam ca sângele în vene
curgeam în pernã râul alb de carne
susur blând în zvon de epitelii
alãturi faţa goalã încã-mi doarme
cu un cearcãn dezbrãcat pe malul pielii
