la plecare mereu îmi numãr cromozomii
am grijã sã aşez câte unul în albumul familiei
chiar dacã pe drumul acela lung
mai las câte o genã pentru reîntoarcere
mai am o singurã Himalaie de urcat
strada ei este cea mai lungã
cât zborul inimii între o bãtaie şi alta
cât ţipãtul singurãtãţii într-o casã pustie
poate dacã aş cunoaşte vorba dulce a şerpaşilor
aş recunoaşte cã drumul acesta l-am fãcut mereu
dar de fiecare datã prin alt povârniş
amintiriea nu mai amuşinã vechile urme
ca un dulãu pe care nu-l pot amãgi mereu
de fiecare datã numai
cu propria dispariţie
