ce mulţi omãnoi se scriu cu miezuri de noapte
lustruiţi ca pantofii de sãrbãtoare
şi ce puţini se citesc pânã în sufletul oaselor
duminica pe la slujbe ţinute protocolar cu capul în jos
culoarea poetului este gri
inspiratã închisoare
un gri deseori prizoner între piele şi sticla unui poem lichid
de recitit dupã citire cu vocea femeii fãrã sunet ce mai bântuie
ah ah doamne
umezeala tãcerii încastratã într-o esenţã de întuneric plimbat prin casa pustie de zgomote
dacã te uiţi uitã cã şi ceilalţi respirã femei alterate
neatenţi la poluare de termen valabil sau variabil
ştiu a iubi sau tu eu ei toţi iubesc pânã te fute la cap o durere
imaginea naturii fiziologic sau filozofic gândit dacã mai poţi
trecutul este prezent cât îl rosteşti
poate sunt poate eşti de cealaltã parte o poezie
şi omãnimea un mobilier cu fisuri acoperite cu poeme
unde cuvinele au colţuri sã te ascunzi de ziua când trebuie sã mori
cu speranţa cã poate te va scrie lungimea unui mileniu
cãtre zori îmbrãcat de rãsãritul plin de rouã pe buzele fãrã culoare
neîmpedicat de virgule şi punctul la capãt de viaţã
reluând începutul totul s-a terminat
timpul este mãsurat în duratã şi nu paşi fãcuţi cu vederea
din pãcate mereu se întâmplã beat sã visezi cã mâine te naşti
