láşngã cutia cranianã a locomotivei acarul cu
un stilet dezhumat dintr-o respiraţie trişatã
se lungeşte de-a latul terasamentului ca limba unui orologiu
umbrele pulseazã în chenarul închipuit al unui cadran solar
afluenţa mişcãrilor îl propulseazã cãtre matricea candorii
o copilãrie grea dar exemplarã
cu membrele-amare vede o stihie a cerului roz ca o vulvã
coteţul de îngeri în care îşi va muta mãdularele unul cáşte unul
în curáşnd ziua încremeneşte în piua clipei
sub parpalacul deschis ca o umbrela stricatã
organe abreviate sub cupola cerului blenoragic
aratã spre cele patru puncte cardinale
speranţa roasã pana la cotor se uşureazã în cizmele de cauciuc
moartea se gudurã printre picioare
