Mantia de ceaţã se ridicã de pe întinsul lumii
Şi norii s-ascund în vãzduhul plutitor,
Iar cerul devine o razã de sãrbãtoare,
Îmbrãcat în farmec, senin şi divin.
Natura întreagã zâmbeşte şi duios mã priveşte,
Iar trilul de pãsãri sporeşte cântecul primãverii
În liniştea zorilor, în rãcoarea dimineţii,
Ce se-aşterne suav peste pãmântul dezgolit.
