îmi îmbrac pijamaua imaginarã cu buline verzi
(trebuie sã fie verzi…verdele e culoarea inimii)
şi mã întind pe pãtura asprã.
inima-mi bate prin pernã. o aud.
în mâinile mele zace Lazarev împrãştiat pe foi
iar eu îl adun, îl frâng, îl înţeleg
îl torn în mine şi tremur.
e Biblia mea, zic. cuvintele lui mã izbãvesc!
pãtura îmi înţeapã şoldurile fierbinţi
vreau sã mã cunosc,
dar degetele îmi sunt încleştate pe cuvinte
cuvintele mã ştiu
mã scriu, le las sã mã pãtrundã
foşnetul pernei astupã bãtãile inimii
foşnetul hârtiei strânse-n pumn
astupã pe cel al pernei,
pãtura se adunã pe ghem de lânã asprã
se înfaşoarã, se înfaşoarã.
Lazarev îmi strigã rãguşit:
“sunt lanţuri karmice, se rup, e bine
sã terminãm cu ele!â€
şiruri de culoare îmi curg pe trup,
inima mi-e o bulinã verde.
