şi primãverile mor câteodatã
singure
bolnave de clipa prezentului
de nepãsarea timpului
pãşind când în dreapta destinului
când în stânga karmei
cu cât simbol sã îşi strângã aripile
sã plece singure
fãrã noul din noi
fãrã drum de urmat
fãrã eul prin care am cãlcat.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Nu mai suntem demult în luminile rampei. Asistãm impotenţi la prelucrarea sinelui ,la idolatrizarea râului şi mistificarea omului nou. Mulţumesc , pentru trecere,elbi.
