Somnul mi-a strivit un vers atât de tare
încât cuvintele s-au împrãştiat
ca argintul viu
luând calea exilului
sã nu cumva sã-mi pot aşeza gândurile
în paginile manuscrisului
rãmas atât de palid...
N-am sã mai dorm -îmi zic
n-am sã mai pun capul pe vre-o pernã
voi sta în pragul uşii
sã mã batã briza nopţii peste faţã
ca un curent...continuu
şi sã nu-mi mai fure somnul
nici mãcar o idee.
Un mare regret sã pierdem timpul
din milimetrica viaţã de care dispunem
lungiţi pe divane moi,catifelate şi perne de puf de gãscã
în loc sã meditãm permanent
în favoarea creaţiei.
