Melcul...e atât de fericit
în tãcerea lui...
trece cu imensã letargie
pe lângã viaţã încât
niciodatã nu face riduri.
duce cu sine o casã
creatã, ambiţios de naturã
fiind un cãlãtor suprem
rãmâne constant în amintiri
nu lasã urme decât atunci
când natura i-o cere
nu se consoleazã cu gândul
cã trebuie inevitabil sã suferi
de dragul unui rang în societate
de aceea se mutã permanent
ocoleşte subtil priviri sfidãtoare
nu primeşte lecţii de la viaţã
are propriile reguli
înmatriculate în genã
nu se gândeşte la ziua de mâine
o trãieşte cuminte pe cea de azi
antenele se camufleazã
în vegetaţie de un verde smarald
atâta poveste îmi caut între pagini
cã-mi vine sã trãiesc lipindu-mã
de frunzele crude,proaspete
cu miros înţepãtor de tinereţe...
de viu...de frumos...de nou...
şi nu mã mai pot opri
sã mã rog sã fiu
pentru o zi
şi eu... un melc.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Vã mulţumesc foarte mult pentru orice sfat ,orice pãrere,sunteţi deosebiţi şi amabili!Sunt fericitã cã ceea ce scriu meritã a fi criticat sau ,dupã caz, apreciat de oameni desãvârşiţi ca valoare!
Ruddy are dreptate dar nu este o crimã ,toţi le mai greşim . Încearcã sã faci poezia fãra semne sau pune semnul adegvat doar când schimbi ideea sau sensul şi poţi rezolva o problemã de care se ocupã ,profesional ,corectorii . Nu înţelege greşit ceea ce spun,dar aşterne pe hârtie doar substanţa ideii ,fãrã a adãuga explicaţia şi vei observa cum poemul curge ca o apã limpede şi ademenitoare ! Ceea ce vreau sã spun se gãseşte în poemele lui Marius Lãzãrescu . Citeşte-le !
3.
Foarte mult mi-a placut versul! Bravo! Am insa o problemele cu semnele de punctuatie care nu sunt puse acolo unde trebuie...in rest, perfect!
