Cu palmele-mi firave
ating sfioasã cerul
îmi fac, brãţarã,
curcubeul...
balsamul, norilor pufoşi,
abia de-l simte
pãrul...
nu îndrãznesc
nici sã clipesc
miracolul
sã-l pierd.
într-o continuã meditaţie
plutesc...
în trup se aprind chakrele
ca aurora borealã
în luminile nordului...
aud sunete vagi ale timpului
în ecou nesfârşit...
nu mã mai simt
nu mã mai vreau
mã zbat sã ies din mine
spre adevãrul absolut...
din neştiinţã
mi-am pus gratii
fericirii
nu vreau decât...
sã evadez.