Mâ-ntorc în timp
sã caut nemurirea,
nu înţeleg
de ce-ai plecat cu ea...
aştept atâţia ani
cuminte
s-apari şi tu
mai iute decât ea...
ai strâns la pieptul tãu
o vreme...
un suflet cald
şi gingaş
şi curat
dar de singurãtate
cel mai mult
se teme
nu-l pãrãsi
e sigur
un pãcat...
sã mai aştept
eu însã-mi
nemurirea?
de unde sã aştept
rãspuns?
Hai vino!
mãcar,tu,
sã-mi curmi,
dar, disperarea
singurãtatea însãşi
e penitenţã grea.
