La ultima noastrã întâlnire,
Te-ai lãsat cuprins de remuşcãri.
Şi totuşi... mi-ai lãsat cu grijã un mesaj:
Sã nu mai vin dupã tine.
Cãci se rupsese brusc
Acea filã din horoscopul pe care
Îl încropisem împreunã.
Uitându-te spre uşã
Şi nu spre mine
Am fost convinsã cã sentimentele tale
Erau încã vii pentru mine,
Dar raţiunea...cãuta scãpare,
Drumul drept,fãrã linii discontinue.
Mai rugãtor ca niciodatã
Ţi-am pus o întrebare,
La care şi acum aştept rãspuns...
M-am conformat
Şi, ca şi tine,
Am tãcut...
Dar totuşi,mi-a rãmas acolo,în suflet
Un gol,pe care nu l-am putut umple
Nici mãcar cu zilele şi nopţile
Ce au trecut fulger pe lângã mine.
S-au adunat cu miile...
Şi le-am strâns
Sub semnul de carte,
Pe care cu minuţiozitate,
L-am aşezat în dreptul fiecãrei pagini.
Şi se pare cã tot n-a fost de-ajuns...
Mã tem sã nu sfârşesc
Şi sã nu am şansa
Sã te mai aud vorbind...
Mãcar despre tine ,
Dacã nu despre noi...
Noi...
Ce cuvânt minunat!
Parcã anume format
Sã adune laolaltã suflete
Din diferite puncte cardinale
Ale lumii...
Dar mai trist este faptul
Cã deşi unite din pasiune,
Se destramã la primul fulg de nea.
Ca stolurile de pãsãri
Ce se retrag spre ţãrile calde
Şi îşi lasã cuiburile abandonate sorţii...
Neuitându-se în urma lor
Ca nu cumva sã le reţinã destinul.
Simt cã momentul decisiv se apropie.
Vom strãbate tunelul timpului
Într-o armonie perfectã,
Iar dacã nu se v-a întâmpla
Mãcar îmi las imaginaţia liberã.
Mai liberã ca tine...
