Un Paradis pierdut în ape
â€" Stinse oglinzi însingurate â€"
Cioburi de suflet cheamã-n-noapte
Pe ţãrmul Lacului Qumran.
Capcana viselor mã strînge
Şi realitatea mã înfrînge,
Iar tot ce-a fost, în mine plînge
Pe ţãrmul Lacului Qumran.
Mi-a mai rãmas doar Ispãşirea
Şi implorarea disperatã.
Dar Zeii nu mai au puterea,
Ca-n Miturile de-altãdatã,
Sã reaprindã vreo Iubire.
Nici chiar pe ţãrmul din Qumran.
*
Aş vrea sã Te sãrut, Iubito...
Numai atît. Apoi, sã zbor,
Eliberat dintre fantasme
De zbucium, zbateri, şi de dor,
Cãci tu simţi numai aversiune
Pentr-un zadarnic telefon
Ce eu în van aştept sã sune
Pe ţãrmul Lacului Qumran.
*
La Trupul Tãu ce-mi este Templu
Îngenunchez în faţa Porţii.
Voi medita asupra Sorţii.
Am mai fãcut-o şi-n trecut.
Şi-aceeaşi veche recurenţã
â€" Fãrã sfîrşit ori început â€"
Îmi va reitera perpetuu
Rãsunsul unui Templu mut
â€" Impersonal şi diafan,
Ca Visul Apei din Qumran.
(Nota autorului. â€ţQumran†nu se referã la celebrul ţinut de la Marea Moartã, ci la lacul unui ipotetic tãrîm al solitudinii şi liniştii interioare, descris într-o scurtã povestire fantasticã cititã cam cu trei decenii înaintea compunerii textului de mai sus.)
