Majuscule plurale,
Pierdute-n Hiperspaţiu,
Planãm imponderabil,
Frumoasa mea Zeiţã.
Tu, Vers şi Revelaţie;
Eu, doar îngîndurare.
Tu, Suflet şi-Ntrebare;
Eu, noapte cãlãtoare.
Tu, Nimfã diafanã
În voal de Inefabil,
Migrînd prin Absolut
Cu graţii-arhetipale.
Eu, Mit de Întuneric,
De Nimeni, de Neant
â€" Un Yang paradoxal,
De simetrii impare,
Nestinsã Aspiraţie
Spre Yin-ul tãu cel Tainic,
Sublim, Etern şi Sfînt.
*
Sîntem pereni. Sau poate
Sîntem doar nesfîrşita
Iluzie a Fuziunii
Contrariilor prin Dor.
Ne-au refuzat Eternii
Deplina Contopire
Cãci sîntem Paradigma
Ce spulberã-Entropia
â€" Sfîrşitul implacabil
Al astrelor ce mor.
De ce plãtim Noi preţul
Sentinţei-Asimptotã
â€" Perpetuã Condamnare
La izolãri duale-n
Injustul â€ţStatus Quo†?
Vom recicla Materia
Prin quantice-Alchimii ?
Vom crea Universuri
Ori numai Galaxii ?
Mã istoveşte gîndul
Atîtor Veşnicii !
Iar de va fi posibil,
Vom evada din Ele
Uzînd de stratagema
Uitatei Vechi Erori.
Şi-atunci, pe Pat de Stele,
Amanţi â€" Pasiuni ardente
Recombinînd Tandreţea
Din Sensuri ancestrale,
Vom fi excluşi din Eden.
Dar Lumea de Substanţã,
De Zbateri şi de Greu,
Oricum, tot va renaşte
La prima adiere
Din Marea Simfonie
A unui Vers de-al TÄ‚U.
