Pãianjenul
Pãianjenul acela când m-a muşcat în somn,
El m-a clonat desigur ,cã nu mai pot sã dorm!
De-atunci mã ascund singur în nopti întunecoase,
Iar din visãri şi gînduri torc fire de mãtase
Brocaturi şi dantele din fire împletesc,
De-a cãror frumuseţe şi stelele pãlesc,
Şi-agãţ boabe de rouã,vrãjite giuvaiere,
De se-oglindesc în ele,timide cãi lactee.
Apoi din toate-acestea îţi fac mii de capcane,
Ce pe furiş,hoţeşte ţi le aştern în cale
Cînd treci provocatoare,în nopţi cu lunã plinã,
Ca sã te prind în plasã ,frumoasã libelulã.
Şi-ntr-o vrãjitã noappte,în plasã tu te-ai prins,
Adormind dezbrãcatã, ca pe-un hamac întins ;
Te legãnai ca-n braţe-mi pe mãtãsosul pat,
Fãrã sã ştii frumoaso ,cã te-am încatuşat.
Hipnotizat pe datã de preafrumosu-ţi trup,
Sã plec de lângã tine de-atunci n-am mai putut.
De mã întreb adesea frumoasã libelulã,
Întradevãr mi-eşti sclavã,sau mi-eşti de fapt stãpînã?
|
