Când pleci de lângã mine,aproape cã te uit
Frânturi mai prind din chipu-ţi -strãfulgerãri în noapte-
Şi sunt ca şi copilul care plângând, mâhnit,
Adunã dintre pietre, chipul pãpuşii sparte
Poate când eşti cu mine ,tu nu mã mai cuprinzi
Cum setea nemuririi mai poate doar cuprinde,
Tu poate arzi în focu-mi dar nu îl reaprinzi,
Sau ale mele focuri nu se mai pot aprinde?
Aceste dureroase şi triste întrebari
Doar cu-amintiri de-atutuncea,cu-atît le mai alung
Cînd trupurile noastre visînd spre alte zãri,
Ardeau îmbrãţişate pe al iubirii rug.
Dar noi ca şi copii la al vacanţei foc,
Tot temãtori de-un mâine ce ne va despãrţi
Din vreascurile strânse nu mai pãstram deloc
Dorind mai mult vãpaia,şi nu a ne-ncãlzi
Fumoasa amintire ni se transformã-n pete
Şi rãmâneam pe gãnduri privindu-ne tãcuţi
Ca prin poiene triste şi pãrãsite vetre
Pe lãngã care-odatã, drumeţi au petrecut
Oriunde eşti acum, te vreau din nou aproape
Îdreptul inimii mi-au apãrut douã pleoape!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
mulţumesc pentru comentarii
Romulus cred cã ai dreptate.
Şi eu simt cã finalul e puţin forţat şi o sã încerc şi o altã varianta
Oricum mulţumesc din nou!
Ultimele douã versuri stricã tot poemul în care dorinţa ,luptãtoare pe toate planurile,cautã flacãra reaprinderii unei iubiri puternice,care dãinuie.Foarte frumos cãutate cãile clipelor frumoase! Ca o parantezã: Dacã acesta este poemul promis data trecutã ,te întreb .de ce-o cauţi acum dacã atunci ai lãsat-o sã plece ?...crezi cã mai vine? eu nu cred!(strãfulgerãri ân noapte) cu Î normal.
