Dacã vremea e a dragostei...
Demnitatea mã ţine dreaptã, în faţa drumului cãtre casã. Tinereţea îmi surâde-prieten nevãzut, mã împinge uşor pe cale, glãsuind cu acordurile unui pian: du-te, ai amânat periculos de mult! Ba, chiar ai primit deja a doua şansã!
Am o rugã-n traistã, una singurã cred, ceea ce nu e prea înţelept, sã te întâlnesc. Da, am şi alte datorii faţã de mine, faţã de viaţã, dar mã încãpãţânez sã aşez înaintea lor aceastã candelã, a dorului de tine, a mea pereche. Şi ce dacã sunt emfaticã? Doar e vremea dragostei...
Noaptea albastrã îi cuprinde pe toţi, oraşul se transformã într-un uriaş pom de crãciun, dar câţi îngeri gãsesc loc în inimile oamenilor?
N-ar trebui sã fie prea complicat: tu eşti sonata mea, primul şi ultimul meu gând, dupã Dumnezeu.
Voi rãbda drumul spre casã, cum ne-a rãbdat Hristos, altfel... rãmân a vorbelor.
E tresãrirea cãinţei de a mã fi închinat amorului oricum. E implorarea binecuvântãrii. Vino, dragoste... de Sus!
Dar pentru cã sunt om, rog ploaia sã continue sã-mi boteze fricile, rog prietenii sã nu mã uite, rog pãsãrile sã-mi arate mai departe bucuria de a zbura!
Urmeazã poteca trudei. Am reuşit sã pun în rafturile unei biblioteci imaginare toate poveştile de dragoste de prin filme şi cãrţi, ca sã fac loc în suflet iubirii... hãrãzite.
Voi zidi câte troiţe vrea Rãsãritul cel de Sus, pânã când se va îndura şi ţi-a îndrepta paşii spre mine! Voi zidi troiţe...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
ca sã fac loc în suflet iubirii... hãrãzite.
Voi zidi câte troiţe vrea Rãsãritul cel de Sus, pânã când se va îndura şi ţi-a îndrepta paşii spre mine! Voi zidi troiţe...
