Autor:	aurel bele ( vasile bele ) - [ POEZIE ]
Titlu:	LADA DE ZESTRE ...

Lada de zestre ... Ceasul cu cuc de pe perete a amuţit cred cã foamea l-a oprit sub ceas â€" rezematã de perete stã plinã-ochi lada de zestre a bunicii â€" o ocroteşte ca pe lumina ochilor în ladã ştie fiecare amãnunt - ştie cum este aşezat fiecare lucru martor incontestabil cã mai avem istorie - în rest uitã amãnuntele esenţiale simţindu-se din ce în ce mai slãbitã bunica se întreabã uneori şi cu voce tare cui va lãsa lada cui va lãsa zestrea cui va lãsa istoria scrisã în lucruri a neamului din care cu atâta mândrie recunoaşte cã s-ar trage ar vrea sã se asigure înainte de plecare cã totul de aici rãmâne pe o mânã bunã cui oare? uliţa satului s-a transformat în drum asfaltat cireşii din livadã care înfloreau atâta de frumos în fiecare primãvarã au devenit mobilã în casa celui de-al doilea ginere n-a avut milã de frumuseţea şi nici de rodul lor fãrã milã a bãgat drujba în pom oare l-o fi durut? pãrul din care mâncau pere toţi cei care treceau pe uliţã în vremea rodului a devenit cenuşã l-au ars într-un an nici nu-şi mai aduce aminte când doar ştie cã a fost l-a ajuns şi pe acesta drujba şi securea dimineaţa nici cocoşii nu mai cântã - şi ce frumos cântau odatã! - era semnalul deşteptãrii pentru întregul sat atunci nu-ţi trebuia ceas cu cuc îl ţineai de bibelou cãruţa aproape distrusã mai existã dar ce folos dacã nu o mai ştim îngriji cicã - ,,la ce folos?!” la ea s-au înjugat vitele din grajd pentru a ara câmpul şi-a da rod pentru a aduce lemnele din pãdurea destul de departe - azi pe toate le facem ... şi arat şi semãnat şi adus lemne ... cu tractorul pe bazã de motorinã nu se mai aude: ,,cea Joianã!”, ,,hãis Bourean!” cãci în ogradã fiecare avea un nume â€" şi câinele şi pisica şi oile şi caii ... azi totul poartã numele modernitãţii în casa mare e întuneric pentru cã nu au mai gãsit fotoghim (petrol lampant pentru cei care nu cunosc acest termen) mãmuca bolnavã nu poate ajunge la întrerupãtor din cauza durerilor de picioare - tare o mai dor, Doamne â€" au obosit şi ele de atâta alergãturã de atâta tinereţe în tinereţe totul era uşor avea sens şi înţelepciune pe cât de uşor era atunci pe atât de greu e azi cu atâta modernism ... e prea târziu şi pentru oase nici mãcar unsoarea nu le mai ajutã undeva destul de aproape se aude glasul unui cuc â€" în plinã iarnã pe ger cumplit printre fulgii atâta de frumoşi doar mãmuca şi-a dat seama e de la ceasul cu cuc de pe perete oare cât va mai bate? sã mai treacã iarna asta ... şi durerea de picioare sã mai treacã ... şi-apoi în primãvarã pe cântatul cucului voi planta trei cireşi şi trei peri îi voi sãdi eu cãci îmi va da Dumnezeu putere dacã alţii nu vor dori sã sape groapã pentru ei dar cui las lada de zestre? Baia Mare, ianuarie, 2015

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]