Tãcerea ta îmi înghite cuvântul
ce-l vreau rostit pe verandã â€"
simt cã sunt mai bãtrân decât firul ierbii
proaspãt rãsãrit în spaţiul iubirii
viaţa îmi dã putere
inima îmi rãspunde azi la telefon â€" eşti un pãcãtos
aud la celãlalt capãt al firului
nu te mai vreau
dar ce sã-i faci â€" viaţa şi inima sunt încã prietene
toamna rece îmi destramã iubirea
iar frunza cu picãturi de rouã
îmi face semn c-a mai trecut un veac
sunt o picãturã â€" doar o picãturã sunt
mã pierd printre frunzele cãlcate doar de melci
acolo întâlnesc rãdãcina cãrãrii
care mã duce spre tine în genunchi
nu mai recunosc nimic doar veacul
mã laudã şi mã linişteşte
deja cunosc drumul
trupul mi-e sec â€" pânã şi celulele mi-au murit
îmi aduc aminte de iubire şi fantezia merge mai departe
ne iubeam în frunze
fãrã sã ţinem seama cã doar melcii ne mai privesc
carnea vibra pe amândoi
jos în iarbã bucãţi din dragoste
se rostogoleau spre pârâu
demult n-am mai avut un astfel de sentiment
iubirile se numãrã şi se adunã
cum se numesc bucãţile de iubiri?
pe jos totul este rãvãşit aşa ca aşternutul toamnei
demult n-am mai gustat din fructul iubirii
lungi sunt zilele fãrã de tine
dar aşteptarea le întrece pe toate.
divizibilitatea lui doi â€" tu şi eu â€" nu-şi mai are rostul
suntem un unul singur aici pe pãmânt
agonizând încã nu încetãm sã-i dãm tribut iubirii
pânã şi sufletul simte amintirea
fiecare din noi simte numai plãcere
îngerii duc luminã şi speranţã
e nevoia de douã aripi sã poţi zbura
fãrã ele ar dispãrea pânã şi roua
mai simt cum a dispãrut roua de pe noi
picãturã dupã picãturã s-a uscat
noi o datã cu ea â€" dar a rãmas dragostea şi amintirea
amintirea unui sãrut şi-a unei iubiri
pe-o aripã de rouã sunt eu pe cealaltã eşti tu
între noi iubire imensã
şi multe lucruri neîmpãrtãşite.
dacã aş putea aş mai reţine din puterea dragostei
nici putere şi nici forţã nu mai am
m-ai secãtuit â€" am doar voinţã şi inima plinã
de dor şi patimã â€" necuprinsul deja capãtã contur
este lumina rãsãritului â€" pânã şi putinţa de iubire
mi-ai sechestrat-o în trupul tãu
fãrã tine viaţã se duce încet spre nimic
spre nimeni
soarele îmi este mamã iar apa îmi este tatãl
n-aş fi putut fãrã aceste douã cuvinte
mama â€" tata â€" deja se duc la prãşit
fiecare cu gândul sãu îndreptat spre Dumnezeu
Dumnezeu mie mi-a dat iubire
mi te-a dat pe tine.
cerul senin îmi spune cã e târziu
acum slãbit de putere cer ajutorul Lui
şi cu ochii te-aş sãruta dacã ar fi nevoie
cei mari nu vor înţelege multe ei au o altã viaţã în faţã
nu vãd iubirea dintre noi de frunze
te-ai ridicat mi-ai sãrutat faţa istovitã
şi-ai scris pe cer o cãrare
eu am rãmas în pãmântul amar şi neroditor
nimic din ce-i acum lângã mine nu-mi aparţine
nu-mi doresc decât iubirea sã se repete
tu dai sens vieţii în doi â€" tu eşti iubire
oare de ce te-am cunoscut aşa târziu?
îmi mai caut şi azi iubirea deşi veacul s-a sfârşit
am aprins lumânarea albã şi-am cãutat cãrarea
şi-acum sunt încã tot pe drum
aprind lumânarea ori de câte ori mi se stinge
dragostea nu ţine cont de nimic
la cãpãtâiul meu nu plânge nimeni
pentru cã doar pe tine te-am iubit
singurãtatea de odinioarã s-a scurs precum ceasul
au înflorit în jurul ei flori de mucegai â€" eu mereu singur
aşa precum a fost la facerea mea
de când am venit pe lume şi pânã în ceasul târziu al plecãrii
fãrã de tine am fost singur â€" unul singur
doar cu gândul la tine cã vei veni la sfârşit de toamnã
într-un târziu ai sosit
şi tu ai fost singurã neîmplinitã
sãrutãri prelungi şi iubiri nebune
la întâlnirea noastrã şi eu â€" tot singur am sosit!
