Pedepseşte-mã soartã cum crezi de cuviinţã
douã vorbe permite-mi sã-ţi spun
eu mã retrag din largul drum
pentru alţii.
De mine nu e loc acum…
E crudul întuneric ce se-agaţã
de nopţile calde şi veşnic primitoare;
dã-mi acele clipe de altãdatã,
acordã-mi încã douã
nevinovate vorbe.
Stelele se-agaţã şi ele de negrul de-afarã
doar vorbele mele se-nvârtesc în cercuri
si nu vor s-ajungã
acolo…la tine.
Pedepseşte-mã soartã dar lasã-mã s-adaug
acele douã vorbe tremurate de şoaptã
în agonia nopţii
de crengi spânzurate
şi-nconjurate
cu dulci şi suave suspine.
Douã vorbe atât doar îţi cer
sã asculţi
chiar dacã vântul şuierã, sau plouã.
Douã vorbe nimic mai mult
Şi singurã eu mã retrag.
Acele douã vorbe pure
sunt acoperite de rãutate
de la soarta mea crudã date:
RÄ‚NEŞTI ÎNTRUNA.
