Priveam spre soare dintr-un şarpe
şi mã gândeam
cã tu o sã mã vezi.
Dar orgoliul tãu amar
plutea lovindu-se de crengile întortocheate
ale copacilor.
N-ai vrut sã te uiţi,
n-ai vrut sã cugeţi la nimic.
Mã hrãneam cu venin.
Veninul venea din vorbele tale -
şarpele meu era curat.
Mã târam la picioarele tale
în linii curbe, apoi drept;
iar tu zãceai ca la-nceput:
cu mâinile pe piept.
De unde sã mai fie lacrimi?
Dintr-un baltã secatã?
Un lucru ţine minte:
şarpele nu plânge niciodatã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc pentru timpul acordat si bine v-am gasit!
