Tatuajul pustiului
Pustiul tatueazã un soare ruginit
Pe gândul care tace şi pare oboist,
Şi-n cartea îndoielii o lacrim-a semnat
Acordul fericirii, de care a uitat.
Apoi aprinde focul pe care îl respir
Pe ţãrmul de cuvinte din care curge mir,
Şi-n fiecare vis descoperã esenţa,
Îmbracã în luminã, accentuând cadenţa.
În tonuri de culori pe raza unei clipe
Picteazã un vulcan ce-n inimã erupe,
Înalţã cãtre ceruri ce îneacã vise,
Dor la porţi de aştiri şi colb de paradise.
Încrusteazã vrerea flãmândã de iubire,
Regizând spectacol de tristã amintire,
Aprinde chemarea, dându-i nopţii har,
În pustiul rece pe-al nopţii… sfânt altar.
Sfârtecã durerea din crivãţul ce urlã
Cum ecou închis pe veci, în vechea turlã.
O secund-animã din ploile de varã,
Iubire sã aducã la fel, ca prima oarã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Tinereţei erupe când iubeşte, îşi scrie iubirea pe trup, pe univers.In dragoste tinereţii îi este permis orice. Apoi iubirea se mai domoleşte,devine un vulcan pâlpâind, dar e tot iubire. Mã rog, o sã vadã puştiul. Citit cu plãcere de câteva ori.Cârcotaşa din mine nu mã lasã(nu cã la mine ar fi brici,cã eu,sub umbrela vârstei, scriu cuvinte ce din coadã au sã sune) în ultima strofã pare cã pierzi ritmul! Bravo!
