la graniţa destinului
între eu cea de azi şi eu cea de mâine
ţipã surd durerea apusului sângerând
se transformã
într-un murmur fãrã zgomot
al tãcerilor vorbitoare
prelinse pe obrazul neputinţei
din templul sacrificat al trupului
se înalţã ruga mesajului de luminã
care face din somnul minţii
trofeul eliberãrii
din mine
izvor de cuvinte tâşnesc din
clepsidra destinului
scotocind
prin curcubeul aducerilor aminte
slãvind credinţa gândului botezat
în lacrimile ochilor dimineţilor
de mâine
în cenuşa cuvintelor arse
înfloresc târziul dintr-o rugãciune
crescutã din braţele luminii sfinte
…din strãlucirea iubirii veşnice.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Citind versurile tale ,parcã lecturez ceva de Gina Goia.Versul are un capãt şi o coadã dintr-o citire,spune tot,abundã metafore şi nu-i lipseşte decât puţinã coacere ce cu siguranţã va veni.Am încredere în perspectiva ta.9,3
2.
Versurile tale trebuiesc nu numai lecturate ci simţite pentru a înţelege lupta ta cu tine si cu destinul.Ai plâns si-ai renãscut prin propria-ti luminare
