Candelabre de mãtãsuri cu ciorchine diafane
Au împodobit natura şi ne’mbatã cu arome,
Suspendate-n ieri şi mâine, în a cerului balcoane,
Tot îmbracã în culoare, chiar şi lumile boeme.
Şi se contopesc cu zborul, ploilor de albã floare,
Pe cãrãrile virgine, unde cad nemângâiate
Într-un ropot de luminã, din izvoarele de soare,
Exilând parcã-ntristarea în zidiri adevãrate.
Aripi albe, îngereşti, scuturate-n lumea verde,
Albe flori, ce par divine, îs sculptate-n nemurire,
Rãsplãtind indiferenţa vântului care le pierde,
Cu parfumul ce trezeşte gândul trist în adormire.
Par bucãţi de poleialã peste-a lumii, umeri goi,
Peste vise risipite şi pe-a sorţilor blestem,
Par înlãcrimate şoapte, hrana nopţilor în doi
Valsul lin sub clar de lunã, şi iubirea din poem.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Îţi place sã scrii concentrat şi nu este rãu..pentru asta însã ,trebuie sã ţii cont de formularea înţelesului.Mi se pare forţatâ€chiar şi lumile boemeâ€care este pus pentru o rimã cu â€arome†ce la floarea de salcâm ar fi trebuit aromã !Lucrezi mai mult pe muzicalitate şi pierzi idea de original.â€...peste-a lumii,umeri goiâ€parc-am mai auzit. În rest ,ai forţã şi te felicit pentru ambiţie, cu siguranţã vei gãsi ceea ce cauţi!