prin umbrele nopţii pluteşte golul
ce cuprinde necuprinsul
veşmântul cerului cu licãriri de stele
reazãmã întunericul de zidul pãrerilor
tãceri predefinite aprind fãclii de gânduri
vindecând profunzimea singurãtãţii
lumina Raiului este ademenitã de ţipãtul dorului
de zborul visului înaripat
de chemãrile celeste ce rãsunã în inima, înca vie
unde rãcoarea şoaptelor fac timpul
sã înfloreascã
la uşa sulfletului îmi vorbeşte viaţa
şi-a ales discursul din constelaţia de cuvinte nerostite
reanimã orice amorţire
iar amurgul se prelinge în mine sângerând
abia mai zãresc vârtejul cuvintelor
îmbrãţisez surâsul îngheţat al visãrii
fãrã sã renunţ la tot ce-i al meu.
