Plutesc pe apa învolburat-a vieţii
Ca frunza ce-a cãzut, fãrã sã vrea,
Mã olindesc în zorii dimineţii
În aşteptarea cui… mã va salva.
Plutesc agale-n goliciunea ceţii
În mângâierea undelor cãrunte,
Dusã de vânt cum au zburat scaieţii,
Purtând regretul verilor trecute.
Plutesc primind îmbrãţişarea lunii
Ce mã conduce lin la margine de mal,
Sã las din neputinţã-n cobul lumii,
Durerea în şuvoiul ce urlã în aval.
Cer timpului grãbit, aibã rãbdare
La umbra salciei sã-mi fac popasul,
Plutind aevea-n lumea de visare,
Prin nuferi albi sã îmi opreascã ceasul.
Privirea-mi este ţintã-n cer cu stele,
Ce-mi furã azi din amintirea veche,
Iarã nisipul care-i ud sub ele,
Ascunde în tãcerea lui, visul pereche.
Mã-ntreb când voi ajunge-n mâlul rece,
Eu, frunza ce-am crezut cã-s plutitoare,
În noapte, timpul cum îmi voi petrece,
Fãrã a fi iubitã, fãr’ a avea culoare?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Frumoase versuri,cu o umbra de tristete.Sper ca dragostea celor apropiati sa o indeparteze.
