La ce bun cã-nfloreşte totu’-n primãvarã?
Maidanul prinde viaţã, cautã culoarea,
Cetina îşi schimbã a iernilor povarã,
Mersul nu-şi gãseşte în karmã rezolvarea.
La ce bun c-am ascuns lacrima sub pleoape?
Dacã înoptarea ascunde-ale ei şoapte,
Dacã drumul vieţii e gol, plin de hârtoape,
Lumina nu s-aratã, gându-i plin de noapte.
La ce bun cã-n clepsidrã nisipul s-a oprit?
Cu razele fierbinţi soarele mã-ngheaţã,
Iar geamul dimineţii rãmâne aburit,
Nu lasã, azi, retina sã guste-a ei verdeaţã.
La ce bun cã, doar, gândul mã-nalţã acum la cer?
Visele-s postume ascunse-n hãu de suflet,
Iar sensuri neştiute compun a lui mister,
Luminile confuze îmbracã drum de umblet.
La ce bun toate-acestea şi câte s-or petrce?
Când timpul nu stã-n loc, apusul sângereazã,
Aleargã galopând într-un delir ce-i rece,
Singurãtatea vieţii, sfidând o promoveazã.
